17 martie 2011

Sentimente scufundate in prea multa liniste

Un milion de sentimente ravasite în sufletul meu...
O alta seara în care e mult prea liniste pentru zgomotul din capul meu. Priveam în zarea plina de mister. Linistea acoperea totul. Gânguream de pe marginea lacului de lânga casa. Nici macar eu nu stiu ce spuneam...cuvinte fara sens. Clipeam des...din ochii mei mari si caprui au izvorât mici scântei de diamant; plângeam. Dar oare de ce? Plângeam pentru toate clipele pierdute pentru ca atunci nu le stiam importanta. Dar atunci...atunci era altceva pentru mine! Dar am trecut peste! Stiu ca voi mai face aceeasi greseala; de a suferi pentru amintiri trecute, pentru clipe pierdute, pentru ore în care am stat si am visat cu ochii deschisi, pentru minute trecute în zadar, pentru secunde în care am ascultat, pentru tot ceea ce acum nu mai are cum sa se întoarca. Atunci le credeam neimportante dar acum? Acum ce s-a schimbat? Acest moment, doar acesta!
Atâtea sentimente ma napadesc acum; as vrea sa le fac un ghem de ata. Sa le transform în fire dintr-un ghem, si sa le desir în spatiu, univers, într-o gaura neagra sa fie pierdute; cel putin o perioada. Acum mi-am dat seama. Voi trece peste ele numai daca le înfrunt…închid ochii…ma pierd printre imagini si înteleg…deschid ochii brusc…am înteles. Nu trebuie sa ma lupt cu amintirile, ci doar sa le las sa treaca pentru a face loc unora noi. Voi gasi noi definitii sentimentelor mele. Dar totusi ce simt acum conteaza...când eu stau pe marginea acestui lac superb si ma gândesc la ceea ce am fost odata si nu voi mai fi...dar învat din greseli! Pentru ca aceste senzatii pot însemna totul si nimic. O sa încerc sa privesc mai atent la ce ma înconjuara sa urmaresc detaliile. 
O pasare se aseaza lânga mine...topaie dintr-o parte într-alta, rupe tacerea. Asa se întâmpla mereu; ceva mic si la început nesemnificativ, îti atrage atentia, pentru un moment, si te pierzi în acel detaliu. Sirul ideilor mele dispare. Dar ce conteaza? Oricum totul este deja stabilit. Voi face tot ce pot pentru a ma bucura de fiecare moment din viata mea, pentru ca oricând se poate termina totul si te duci undeva...poate într-o alta lume, în care vei avea parte de ceva mult mai bun. Asa m-am hotarât sa o iau pe o alta cale...sa ma bucur de momentele petrecute în natura, cu prietenii mei si cu familia. Asa nu voi mai avea regrete...iar când va trebui sa iau o decizie o voi gândi cu fiecare particica din corpul meu.
Unii îmi spun ca sunt prea mica pentru a întelege tot ce se întâmpla cu mine, dar cred ca îmi pot pune in ordine gândurile. Îmi pot asterne pe o hârtie sentimentele care poate, nu le-am simtit niciodata atât de intens încât sa ma arda. As vrea totusi sa iasa la suprafata si sa ramâna acolo...sa pluteasca pe o mare calma, fara valuri. Dar totusi cum ar mai fi viata fara picanterii? 
As vrea sa am totul, sa nu am limite, sa nu-mi pese de absolut nimic. Vreau sa privesc cerul în toata splendoarea sa. As vrea sa se scurga minutele fara sa le numar, fara sa le simt. As vrea sa vad o umbra cum danseaza pe muzica sufletului fiecaruia. As vrea sa pot atinge o stea. As vrea sa aflu când soarele si luna sunt în acelasi timp pe cer, neîncurcându-se una pe cealalta. As vrea sa fiu de fata când luna se aprinde si face loc noptii pline de secrete si mister, pentru ca ea îmi inspira iubire, este frumoasa, sensibila, e acolo sus mereu. Si totusi; pare mica si firava în comparatie cu soarele. Dar în ea se pot concentra atât de multe lucruri...oare cât de multe stie? Are ceva magic si mistic, greu de aflat. Orice ar fi este mereu acolo sa te îndrumeze la greu. 
În jurul meu este tot mai multa liniste doar câte o broscuta se mai aude din când în când pe lac . În curând se va face întuneric si va aparea astrul de care am atâta nevoie în acest moment. Chiar daca este ceata eu stiu ca e mereu acolo sus si ne vegheaza pe toti. O adiere usoara de vânt se porneste...iarba, copacii, florile toate parca prind viata; se leagana usor, vor sa danseze...aceasta stare ma cuprinde si pe mine, zâmbesc...totul ia o noua turnura...în aceasta zi, la aceasta ora, am trecut de la o stare la alta aproape într-o secunda...totul din jurul meu dispare. În mine e o lupta stransa...voi fi silita sa aleg...dar oare mi s-a lasat vreo alta sansa? Asta va trebui sa aflu eu. O sa-mi asum riscuri, si o sa o iau de la capat în ziua urmatoare cu noi forte. Voi fi indecisa, voi astepta sa ma lamuresc si dupa aceea voi actiona. Pentru ca gustul victoriei mele în aceasta lume de minuni ma va ameti.
Cu toate lucrurile lamurite si cu capul limpede ma întorc în casa pentru a pune in practica ritualul trecerii în ziua de mâine pentru ca odata ce voi închide ochii ma voi afunda în vise, într-un tarâm de mijloc care ma asteapta în fiecare noapte. Visele mele sunt foarte ciudate...acolo pot fi ce vreau sau ce am vrut, dar ele sunt cele care ma fac sa zâmbesc dimineata când ma trezesc si-mi aduc aminte peste ce enigme am dat cât timp am fost într-o amorteala vie, lucruri stranii care nu as fi avut curaj sa le visez cu ochii deschisi.

Rasare soarele...parca niciodata nu am mai vazut un rasarit atât de frumos ca acum. Plantele sunt acoperite cu roua, poarta bijuterii, mici nestemate. Trag aer în piept si îl simt rece, puternic, proaspat si curat. O noua zi...o noua zi despre care nu stiu nimic...o noua aventura la care voi lua parte doar eu si cu mine...în nimeni nu poti sa ai atâta încredere cum ai în tine. Tu vei fi cu tine mereu, în orice moment nemuritoarea din tine îi va fi alaturi muritoarei; si împreuna veti alcatui totul unitar de care aveti atâta nevoie. Aceasta zi aduce atâtea cu ea...lumina, culori, miresme, vise, persoane...dar mai aduce si alti munti pe care va trebui sa-i strabati. Dar cum se spune: ca sa poti vedea curcubeul trebuie sa suporti ploaia. Asa ca de fiecare data când vei avea parte de o furtuna gândeste-te ca mereu va aparea curcubeul cu atâtea culori superbe sa-ti înfrumuseteze si sa-ti încheie ziua ploioasa. 
Singurele lucruri în care eu ma refugiez, singurele mele cai de scapare de orice ma raneste, sunt muzica...pentru ca în multe melodii te regasesti si îti mai alina sufletul, îti unge gâtul rosu si iritat, cu miere dulce si fina; în carti...pentru ca astfel calatoresc în alte lumi, pot fi tot ceea ce si-a imaginat copilul din mine, si pot asista la diferite capitole din viata autorilor, deoarece fiecare carte scrisa are câte putin din autor, are o bucatica mica din sufletul lui; si în jurnalul meu...ma pierd în perioadele în care inima pune stapânire pe mintea mea. Fiecare îsi poate gasi un refugiu...unde se simte bine...unde nimeni nu-l poate rani, unde nimeni nu-l aude, unde totul este perfect pentru el.
Fiecare zi din viata mea vreau sa fie speciala, sa fie unica. Când ma trezesc sa vad soarele sa-i zâmbesc si sa-i zic: Buna dimineata! Apoi sa deschid geamul si sa miros parfumul zorilor, sa stau o clipa si sa-mi trec în revista visul care s-a abatut asupra mea peste noapte; sa-mi fac un ceai cald, iar în timp ce-l beau sa-l simt cum trece prin corpul meu încalzindu-mi oasele amortite de la somnul dulce care tocmai s-a încheiat; si sa-mi încep noua si misterioasa zi. Vreau sa nu mai tin cont de critici si sa ma bucur de lucrurile pe care le fac. Vreau sa ascult vântul care îmi vorbeste atunci când sunt singura, pasarile care ma încânta atunci când sunt abatuta, florile care ma parfumeaza, soarele care ma încalzeste mereu când împrejur e frig. Vreau sa ma bucur de natura acesta…un rai desavârsit.
Lumea mea e un joc de culori si sunete, ca un pictor ce îsi amesteca nuantele pe paleta , sau ca un compozitor care face o frumoasa melodie pornind de la un sunet. Asta este viata mea. Totul este atât de simplu dar, eu îmi complic prezentul. Încep sa ma bucur de fiecare strop din clipele mele si astfel viata apare altfel. Daca as putea sa colorez lumea nu as alege alte culori decât cele care sunt deja, culorile sunt perfecte, te ajuta sa devii mai armonios. Culorile îti aduc tot felul de sentimente. Cu ele poti sa exprimi: bucurie, tristete, melancolie, furie, ura. M-am întrebat de multe ori de ce cerul este albastru, iarba verde, soarele galben, trandafirii rosii? Nu le-am aflat înca raspunsul dar tot ce stiu este ca natura le-a facut perfecte. Fara ele viata ar fi monotona, trista, numai în alb si negru. 

M-am schimbat…am analizat si mi-am dat seama de greselile mele. Nu le voi mai face îmi voi trai visul, voi avea grija de viata mea si de sentimentele mele. Pentru ca traiesc înseamna ca misiunea mea pe acest pamânt nu s-a încheiat înca. Daca vreau cu adevarat îmi voi îndeplini toate dorintele, sperantele, aspiratiile. 



Am participat si la acest concurs cu compunerea: http://www.aca-demia.ro/informatii-utile/concours-2011-Sentimente-scufundate-in-prea-multa-liniste.php daca vreti dati un vot acolo :*

Niciun comentariu: