12 martie 2016

Amintiri, amintiri

  • O amintire frumoasă? 
Când aveam 3 ani am mers cu părinții și sora mea mai mare, cu 3 ani, la mare. Mereu părinții ne spuneau să nu plecăm de lângă ei. Așa am și făcut până când am ieșit din mare cu tata și eram în spatele lui, dar apoi l-am confundat cu alt om și am mers în partea greșită (hahaha). Eu până acum câțiva ani am crezut că noi ne-am găsit părinții dar a fost invers, ei ne-au găsit jucându-ne în nisip cu lopețile (hahaha).
  • O amintire mai puțin plăcută?
De fapt am 2 amintiri neplăcute...

Una dintre ele a fost când aveam 3 ani și 10 luni. În ziua aia trebuia să plecăm la bunici. Eram cu toții în mașină, drumul a fost lung așa că s-a întunecat iar eu am adormit cu capul pe mama. În acest timp s-a întâmplat accidentul de mașină. Din fericire nu a fost un accident foarte grav, în ziua aceea mi-am pierdut și iepurașul de pluș, am mers și la spital iar după aceea am ajuns și la țară.

A doua amintire neplăcută a fost când aveam 5-6 ani. Nu mai știu exact cum s-a întâmplat dar era vară și eram la bunici iar într-o zi am început să respir foarte greu. Pentru că mama nu știa ce este cu mine, am mers imediat la doctorul satul dar nu era acolo așa ca a trebuit să mergem pe jos încă 20-25 de minute până la doctorul din satul alăturat. A fost un drum foarte lung și greu pentru mine dar când am ajuns mi s-a făcut o injecție și mi-am revenit. Am putut să respir normal.
  • Ce mi-am dorit să devin?
De mică mi-am dorit să fiu doctor (hahaha). Dacă te gândești răspunsul asta îl primești de la o mare parte dintre copii mici. Dar nu a fost să fie. Apoi am mai crescut puțin și mă gândeam să devin arheolog (hahaha), în timpul acela eram pasionată de Grecia Antică, Egiptul Antic etc. Dar nici asta nu e de mine.
  • Ce anume s-a schimbat?
Pentru mine a fost modul de gândire. Cu cât crești, privești lucrurile altfel, le gândești altfel.
  • Ce i-aș spune unui EU mai tânăr?
Dragă Corina, încearcă să nu mai pui la suflet pentru că, de multe ori, nu merită. Încearcă să nu mai fii sentimentală la unele ”persoane” pentru că nu se va întâmpla nimic niciodată, chiar dacă se spune ”să nu spui NU niciodată”. Nu mai fii timidă pentru că nu ai ce să faci cu timiditatea. Nu mai fii negativistă, încearcă să fii optimistă chiar dacă lucrurile nu îți merg cum vrei. Încearcă să nu mai fii tristă sau supărată, bucură-te de viață și de toate lucrurile fiind ele bune sau chiar și rele.


Povestea Corinei, prietenă de 2 ani

07 martie 2016

Cum e să te uiți la Deadpool de 2 ori?

Ehe am văzut și eu Deadpool (la cinema) specific că sunt adepta filmelor văzute acasă cocoțată în vârful patului cu chestii de ronțăit și suc lângă mine. Plus speranța că nu le voi vărsa prin pat.

Mare nebunie a fost cu filmul ăsta. Am fost să îl văd și a 2a oară pentru că știți fraza aia? ”Vreau să văd Deadpool încă o dată ca să învăț glumele” 

Trailer aici:


Faze din film aici:
  • You're probably thinking "This is a superhero movie, but that guy in the suit just turned that other guy into a fucking kebab." Surprise, this is a different kind of superhero story.
  • You're right. Cancer's only in my liver, lungs, prostate, and brain. All things I can live without.
  • WAIT! You may be wondering why the red suit. Well, that's so bad guys don't see me bleed.
  • Shit, did I leave the stove on?
  • I didn't just get the cure to el cancer, I got the cure to el everything.
  • I didn't ask to be super, and I'm no hero. But when you find out your worst enemy is after your best girl, the time has come to be a fucking superhero.
  • Looks ARE everything! Ever heard Dave Beckham speak? It's like he mouth-sexed a can of helium. You think Ryan Reynolds got this far on a superior acting method?
  • You got something in your teeth.

Filmul asta a avut cam de toate de la povestea de dragoste la super eroi și până la bucățele de creier zburând prin fața ecranului. Ce mi-a mai plăcut a fost muzica din film. 

Una dintre melodiile din soundtrack aici: 


Rolul lui Ryan Reynolds i s-a potrivit perfect iar acum aștept Deadpool 2.




Gata în 5 minute

Pentru că încă sunt la facultate sunt mereu pe fugă și încerc mereu să-mi folosesc cât mai bine timpul. De aceea, m-am gândit să vă spun în câteva cuvinte rutina mea de dimineață și de seară în ceea ce privește make-up-ul.

Având programul haotic mă culc târziu și mă trezesc super devreme și nu am chef de nimic nici la ultimele ore, nici la primele ore ale zilei.

Seara înainte să mă culc, ca orice fata, mă demachiez. Îmi pun puțină muzică să mă țină trează, de ceva vreme ascult pe repeat melodia asta (puteți să îi dați play în timp ce citiți articolul) :


Pentru a scăpa de make-up folosesc un lapte demachiant de care sunt foarte mulțumită. Mă spăl pe față cu un săpun lichid pentru ten sensibil. Apoi toner-ul; mi se pare foarte drăguț modul de distribuire a soluției. 




Iar dacă este cazul și am vreun inamic pe față folosesc un baton corector de la Oriflame. Mă înțeleg foarte bine cu el de ceva vreme și nu vreau să renunț încă la el.


În ceea ce privește dimineața este o altă poveste. Nu îmi place să mă trezesc devreme și vreau să profit cât mai mult de somn (dacă mă trezesc chiar și cu un minut înainte să sune alarma pun capul înapoi pe pernă și profit de minutul ăla). 

Folosesc o cremă de față pentru că este ușor de aplicat și de asemenea îmi place cum îmi face tenul după aplicare.

Povestea hazlie cu crema asta este că am vrut inițial să i-o iau cadou mamei dar când am ajuns acasă mi-am dat seama că mama are de fapt tenul uscat iar această cremă este pentru tenul gras. Eu am tenul mixt dar chiar și așa crema asta face o treabă foarte bună. 


După ce aplic crema folosesc un corector pentru cearcăne și alte imperfecțiuni ale pielii.


Și mai rar, când am timp sau vreau să pară că m-am chinuit mai mult folosesc și rimel. Mi l-a recomandat o prietenă și nu regret că l-am achiziționat. 


Cam asta fac eu în fiecare zi pentru a profita de fiecare minuțel al zilei! 

Keep up the good work!





05 martie 2016

Tu ce i-ai spune unui EU mai tânăr?

Copil fiind...

1. O amintire frumoasă?

Pe vremea când aveam 5 sau 6 ani, în vacanța de vară am fost la munte împreună cu părinții mei. Îmi aduc aminte cu mare, mare drag de această vacanță pentru că am făcut cea mai amuzantă și simpatică boacănă pe care o puteam face pentru vârsta respectivă. 

Am fost cazați la hotel, și într-o zi trebuia să plecăm împreună la cofetărie (pe vremea aceea era cel mai prețios premiu pe care un copil îl putea primi) și mama mea a vrut să-mi acorde un vot de încredere și să mă lase să mă îmbrac singură pentru acea plimbare și fără prea multe explicații mi-a spus: 

- Îmbracă-te, mami, cu ce ai pe scaun.

Numai că scumpa mea mămică nu a verificat dacă eu am reținut informația bine, sau și mai rău dacă pe acel scaun nu erau cumva toate hainele pe care eu le-am avut în bagaj pentru vacanța la munte. 

Așadar, eu copil inocet am luat TOATE hainele de pe scaun și m-am îmbrăcat (nu întrebați cum am reușit să mă îndes în ele dar am reușit). 

Nimic suspect până în momentul când am ajuns la cofetărie și am început să plâng...(mi-era prea cald!!) Iar în momentul când mami meu m-a îndemnat să îmi dau jos pulovărașul pentru că mă voi simți mai bine, a descoperit ca eu, de fapt, aveam TOT geamantanul pe mine! 

Restul poveștii? Imaginați-vă cum mi-am dat jos în acea cofetărie vreo 2 straturi de haine ca să rămân cu un singur strat; ca un copil normal.

2. O amintire mai puțin plăcută?

Într-o zi am plecat împreună cu părinții mei la ștrand (ca orice copil înnebunit după o bună bălăceală în piscină). Inițial am ajuns acolo cu o mașină dar ne-am întors spre hotel pe jos.  

Țin minte și acum că aveam o poșetuță care îmi plăcea mult și nu o lăsam din mână oriunde aș fi mers. Pentru că nu aveam stare, pe drum spre hotel am tot jonglat cu acea gentuță până mi-a căzut undeva la marginea drumului. Am vrut să-mi recuperez gentuța mult iubită și nu am văzut că la câțiva centrimetrii era o viperă cu corn.

Copil fiind, nu am știut ce e...însă mama mea a tras o sperietură pe cinste. Mulțumită Domnului, nu am pățit nimic. Și, deși, am fost aproape de ea, vipera nu m-a mușcat, nu m-a atacat, nu m-a urmărit.

3. Ce ți-ai fi dorit să devii?

Cea mai nebună dorință de a mea din copilărie a fost să devin medic. Clar NU sunt făcută pentru așa ceva!

4. Ce anume s-a schimbat?

În timp ce crești ți se schimbă poate total percepția asupra vieții. 

Până nu de mult, aveam o percepție foarte negativă, pesimistă și uneori întunecată (oricât de amuzant sună asta acum). Până nu de mult nu eram o persoană optimistă, veselă și cu atâta chef de viață. Ba mai rău, eram nerecunoscătoare și din cauza percepției negative efectiv nu reușeam să văd partea bună a unei situații.


Ce i-aș spune unui EU mai tânăr?

Dragă Vera, știu că acum îți este mai mult decât imposibil dar te rog să fii mai docilă, și mai ascultătoare. Uneori, cei dragi care îți dau sfaturi acum știu mai bine ce te avantajează cel mai mult și ce este cel mai important pentru tine. 

Vrei să-ți spun un secret din viitor? Vei realiza singură că acest lucru este complet adevărat și vei fi mai mult decât recunoscătoare pentru asta!


Povestea Verei, prietenă de 4 ani.