Copil fiind...
1. O amintire frumoasă?
Pe vremea când aveam 5 sau 6 ani, în vacanța de vară am fost la munte împreună cu părinții mei. Îmi aduc aminte cu mare, mare drag de această vacanță pentru că am făcut cea mai amuzantă și simpatică boacănă pe care o puteam face pentru vârsta respectivă.
Am fost cazați la hotel, și într-o zi trebuia să plecăm împreună la cofetărie (pe vremea aceea era cel mai prețios premiu pe care un copil îl putea primi) și mama mea a vrut să-mi acorde un vot de încredere și să mă lase să mă îmbrac singură pentru acea plimbare și fără prea multe explicații mi-a spus:
- Îmbracă-te, mami, cu ce ai pe scaun.
Numai că scumpa mea mămică nu a verificat dacă eu am reținut informația bine, sau și mai rău dacă pe acel scaun nu erau cumva toate hainele pe care eu le-am avut în bagaj pentru vacanța la munte.
Așadar, eu copil inocet am luat TOATE hainele de pe scaun și m-am îmbrăcat (nu întrebați cum am reușit să mă îndes în ele dar am reușit).
Nimic suspect până în momentul când am ajuns la cofetărie și am început să plâng...(mi-era prea cald!!) Iar în momentul când mami meu m-a îndemnat să îmi dau jos pulovărașul pentru că mă voi simți mai bine, a descoperit ca eu, de fapt, aveam TOT geamantanul pe mine!
Restul poveștii? Imaginați-vă cum mi-am dat jos în acea cofetărie vreo 2 straturi de haine ca să rămân cu un singur strat; ca un copil normal.
2. O amintire mai puțin plăcută?
Într-o zi am plecat împreună cu părinții mei la ștrand (ca orice copil înnebunit după o bună bălăceală în piscină). Inițial am ajuns acolo cu o mașină dar ne-am întors spre hotel pe jos.
Țin minte și acum că aveam o poșetuță care îmi plăcea mult și nu o lăsam din mână oriunde aș fi mers. Pentru că nu aveam stare, pe drum spre hotel am tot jonglat cu acea gentuță până mi-a căzut undeva la marginea drumului. Am vrut să-mi recuperez gentuța mult iubită și nu am văzut că la câțiva centrimetrii era o viperă cu corn.
Copil fiind, nu am știut ce e...însă mama mea a tras o sperietură pe cinste. Mulțumită Domnului, nu am pățit nimic. Și, deși, am fost aproape de ea, vipera nu m-a mușcat, nu m-a atacat, nu m-a urmărit.
3. Ce ți-ai fi dorit să devii?
Cea mai nebună dorință de a mea din copilărie a fost să devin medic. Clar NU sunt făcută pentru așa ceva!
4. Ce anume s-a schimbat?
În timp ce crești ți se schimbă poate total percepția asupra vieții.
Până nu de mult, aveam o percepție foarte negativă, pesimistă și uneori întunecată (oricât de amuzant sună asta acum). Până nu de mult nu eram o persoană optimistă, veselă și cu atâta chef de viață. Ba mai rău, eram nerecunoscătoare și din cauza percepției negative efectiv nu reușeam să văd partea bună a unei situații.
Ce i-aș spune unui EU mai tânăr?
Dragă Vera, știu că acum îți este mai mult decât imposibil dar te rog să fii mai docilă, și mai ascultătoare. Uneori, cei dragi care îți dau sfaturi acum știu mai bine ce te avantajează cel mai mult și ce este cel mai important pentru tine.
Vrei să-ți spun un secret din viitor? Vei realiza singură că acest lucru este complet adevărat și vei fi mai mult decât recunoscătoare pentru asta!
Povestea Verei, prietenă de 4 ani.
